BAUDELAIRE

 UITAREA

Vino lângă mine, suflet veninos,

Monstru tandru, fiară adorată!

Voi să-mi înfășur mâna-nfiorată

În coama părului tău greu și gros;

În rochia ta cu valuri parfumate

Voi capul îndurerat să mi-l scufund

 Ca pe un stins buchet să sorb adânc

Mireasma dulce-a iubirilor uitate.

Nu să trăiesc, să visez aș vrea mereu!

În somn să-i dau iubito fără teamă

Trupului tău cu străluciri de-aramă

Un infinit sărut prelung dar greu.

Numai-n patul tău, abis de desfătare,

Se stinge gândul meu chinuitor

În gura ta, iubito, un nesecat izvor

De sărutări fierbinți și aprigă uitare.

Rob aceluiași crud dar drag destin,

Cum să n-ascult poruncile-i perfide-

Eu, mucenic blajin care-și deschide

Toate rănile, de râvnă. o, prea plin,

  Aș suge toată otrava binecuvântată-

Adormitoare-a nesfârșitelor torturi,

Din vârful acestor sâni rotunzi, preaduri,

Da-n care n-a fost suflet, ah, niciodată!

Traducere: Costel Zăgan