SHAKESPEARE

SONETUL XXXVI

Noi doi cuvine-se să fim tot doi

deși iubirile ni-s întrolaltă,

cadă asupră-mi spaime și noroi,

făptura ta, rămână nepătată...

Două iubiri legate doar c-un fir

sunt bântuite de-o fierbinte ură;

nu tulbură tiparele subțiri

dar desfătării ore dulci îi fură.

N-am să-ți apar mereu în drum, n-aș vrea

să îți știrbesc mândria, dar, se cade

să nu mă-nveșmântezi cu mila ta

răpindu-mi numele ce-l porți, carate...

Să nu faci astfel! Te iubesc și-n taină

fiind a mea , e-a mea și buna-ți faimă!