SONETUL XXXVI
Noi doi cuvine-se să fim tot doi
deși iubirile ni-s întrolaltă,
cadă asupră-mi spaime și noroi,
făptura ta, rămână nepătată...
Două iubiri legate doar c-un fir
sunt bântuite de-o fierbinte ură;
nu tulbură tiparele subțiri
dar desfătării ore dulci îi fură.
N-am să-ți apar mereu în drum, n-aș vrea
să îți știrbesc mândria, dar, se cade
să nu mă-nveșmântezi cu mila ta
răpindu-mi numele ce-l porți, carate...
Să nu faci astfel! Te iubesc și-n taină
fiind a mea , e-a mea și buna-ți faimă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu