FEMEIA?

 ...începe în brațele bărbatului, dar nu se termină niciodată!

                        Costel Zăgan, Inventeme

ARS MORIENDI

 Învață

să mori

fără

profesor

e

șansa

ta

de

repetat

repetă

numai

nemuritorii

noi

ceilalți

murim

gălăgios

și

mediocru

COSTEL ZĂGAN, EDITURA AXA, BOTOȘANI, 2005

NUMAI DUMNEZEU NU-ȚI CERE SĂ MORI

 Știi care-i secretul libertății

dragă Kitty

omul

restu-i lumea

COSTEL ZĂGAN, NEPOTUL LUI KAFKA, EDITURA ECREATOR, BAIA MARE, 2024

MARIA OPREA, POEME PE O FRUNZĂ, EDITURA ART CREATIV, BUCUREȘTI, 2018

COSTEL ZĂGAN

MANĂ CEREASCĂ

cu luceferi și fulgi

îmbobocesc și hainele

trupu-i de jar

primăvara-i la liber

ca niște țurțuri doar îndrăgostiții

DARE SE SEAMĂ, EDITURA ART CREATIV, BUCUREȘTI, 2019

 PÂNĂ UNDE DOAMNE

Dragă Kitty parcă mi-aș reciti jurnalul

impresiile de deja vu se succed cu repeziciunea amintirilor

din copilărie fiecare însă având o altă savoare stilistică

despre trimiterile la politica de azi nici nu mai vorbesc

parcă-s rupte câteo bucățică nouă

clandestin în amintirile Annei Frank 

adevăr și oroare

în absența lui Dumnezeu orice este posibil

inclusiv infernul politic

libertate versus lagărele de concentrare ale indiferenței umane

tragedia crește odată cu nivelul de trai

fericiți cei săraci

dar până unde Doamne

până

unde

COSTEL ZĂGAN

 

GOGYOSHI

 JOC

ce visează omul de zăpadă

îmi îngheață sufletul în alb

eu și Ceahlăul

ne-am privit o clipă-n ochi

restu-i viscol

COSTEL ZĂGAN, POEME PE O FRUNZĂ, EDITURA ART CREATIV, BUCUREȘTI, 2018

DUMITRU STĂNILOAE-IISUS HRISTOS SAU RESTAURAREA OMULUI, SIBIU, 1943

 *** În mijlocul omenirii s-a plasat un centru dumnezeiesc. 

*** Omenirea și-a câștigat, în regiunea ei ontologică un centru și acest centru este Dumnezeu-Cuvântul.

*** Fiul lui Dumnezeu, Împlinitorul operei de mântuire

COLIND(Ă)

 Unde sunt colindătorii

cine nu găsește steaua

de veni-vor iarăși zorii

cine-o să așternă neaua

Dacă nu găsește steaua

lerui-ler cu cer cu tot

orizontul e propteaua

de care s-a șters pe bot

Lerui-ler cu cer cu tot

când veni-vor iarăși zorii

din ce stele iar mă scot

unde sunt colindătorii

Cine nu găsește steaua

lerui-ler asta-i beleaua

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

PENSIONARE

 Să fac absolut tot ce vreau eu

Costel Zăgan, DE LUNI PÂNĂ DUMINICĂ

ARS POETICA 1

 Istoria se ține de farse

istoria se ține de gard

poet cu gândurile arse

scriu iubito adică ard

COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

ARTĂ POETICĂ

 În fiecare zi

urc

câteun

vers

din

Golgota

COSTEL ZĂGAN, ODE GINGAȘE

CER INTERIOR

 Stelele cele mai strălucitoare poeme pâlpâiesc printre gânduri

COSTEL ZĂGAN, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS

ADRIAN PĂUNESCU

 MARȘ DE ADIO

La muncă, derbedei, că trece anul

și vin ăilalți și-or să vă ia ciolanul.

Făceați pe democrații cei cucernici,

Cristosul mamii voastre de nemernici!

Scuipați-vă-ntre voi cum se cuvine

și-apoi convingeți-vă că e bine.

C-ați luat o țară de mai mare dragul

și i-ați distrus averile și steagul.

Și, prin complicități cu demoni aprigi,

ați desființat uzine, câmpuri, fabrici.

Și, prin vânzări de țară, infernale,

ați omorât cu voia, animale.

S-ajungem colonia de ocară

care-și va cere scuze în maghiară.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,

răspundeți cu un greu de moarte, parcă.

Și i-ați găsit și bolii un remediu,

întoarceți România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

v-aș desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveți în vine,

ci credite din călimări străine.

Le știți lui Hitler și lui Stalin taina

și-mpingeți Bucovina în Ucraina.

Așa cum ceilalți, limpezească-i valul,

s-au compromis, negustorind Ardealul.

De unde sunteți, mă, din ce găoace,

cum v-au putut părinții voștri face?

Ce condimente le-au picat în spermă,

de e trădarea voastră-atât de fermă?

Ați pus nenorocita voastră labă

pe-acestă tristă țară basarabă.

Și vreți cu-amenințarea și cu biciul,

s-o faceți curva voastră de serviciu.

Mimați respectul pentru cele sfinte,

dar vindeți și pământuri, și morminte.

Ați inventat examene severe,

supunere poporului spre-a-i cere.

Și toată zbaterea a fost degeaba,

că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,

actori într-o politică obscenă.

Și-acum, că-i un prăpăd întreaga țară,

ia cereți-vă, puțintel, afară.

Decât să vă trimită țara noastră,

mai bine mergeți voi la mama voastră.

Plecați de-aici, cu-o grabă funerară,

să nu albanizați această țară.

Băgați viteză, că vă trece anul

și s-a scurtat și s-a-nvechit ciolanul.

Și ce vă pot eu spune, la plecare,

decât lozinca lui Fănuș cel mare:

Nenorociților, se rupe șnurul,

”La muncă, la bătut țăruși cu curul!” 

BAUDELAIRE

 UITAREA

Vino lângă mine, suflet veninos,

Monstru tandru, fiară adorată!

Voi să-mi înfășur mâna-nfiorată

În coama părului tău greu și gros;

În rochia ta cu valuri parfumate

Voi capul îndurerat să mi-l scufund

 Ca pe un stins buchet să sorb adânc

Mireasma dulce-a iubirilor uitate.

Nu să trăiesc, să visez aș vrea mereu!

În somn să-i dau iubito fără teamă

Trupului tău cu străluciri de-aramă

Un infinit sărut prelung dar greu.

Numai-n patul tău, abis de desfătare,

Se stinge gândul meu chinuitor

În gura ta, iubito, un nesecat izvor

De sărutări fierbinți și aprigă uitare.

Rob aceluiași crud dar drag destin,

Cum să n-ascult poruncile-i perfide-

Eu, mucenic blajin care-și deschide

Toate rănile, de râvnă. o, prea plin,

  Aș suge toată otrava binecuvântată-

Adormitoare-a nesfârșitelor torturi,

Din vârful acestor sâni rotunzi, preaduri,

Da-n care n-a fost suflet, ah, niciodată!

Traducere: Costel Zăgan 

SHAKESPEARE

SONETUL XXXVI

Noi doi cuvine-se să fim tot doi

deși iubirile ni-s întrolaltă,

cadă asupră-mi spaime și noroi,

făptura ta, rămână nepătată...

Două iubiri legate doar c-un fir

sunt bântuite de-o fierbinte ură;

nu tulbură tiparele subțiri

dar desfătării ore dulci îi fură.

N-am să-ți apar mereu în drum, n-aș vrea

să îți știrbesc mândria, dar, se cade

să nu mă-nveșmântezi cu mila ta

răpindu-mi numele ce-l porți, carate...

Să nu faci astfel! Te iubesc și-n taină

fiind a mea , e-a mea și buna-ți faimă! 

INNA - Yalla | Official Music Video

MIHAI URSACHI

POEZIE PIERDUTĂ

Iar poezia aceasta am scris-o

la o pădure, pe frunze gălbui de arțar.

Fără figură de stil,

cu o cerneală imperceptibilă.

Doar căprioarele, când rumegă frunzele scrise,

lăcrimează și tac.

DIOTIMA

POEZII DE DRAGOSTE, 1975

DRAGOSTE

 Sunt cel c(ar)e te înalță

exiști la înălțimea mea

Costel Zăgan

VIOREL ILIȘOI, STRĂLUCITOR, 2020

 ***** Mă întreb cum de-am putut păstra până acum bucuria asta, când pe celelalte le-am pierdut pe drum, una câte una, ca și cum m-aș fi dezbrăcat de câte o haină în călătoria mea spre capătul vieții, ajungând la sfârșit gol-goluț, dar ziarist. Doar ziarist. *****

ACASĂ

 La poșta redacției

Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNTR-N VERS